Select Page


Daca vrei sa vezi doar pozele, sari la final 🙂

Ieri am petrecut pentru prima data 4 ore la cumparaturi de haine doar pentru mine. Nu-mi imaginam ca pot sa stau atat de mult la shopping de haine si mai mult, nici sa nu-mi ajunga timpul

Am povestit saptamana trecuta despre prima mea interactiune cu Dana Tacea, ce avea sa-mi devina stilistul personal pentru o zi.

Vezi:
28 Iun – Net Worth, Oameni Bogati si Haine

29 Iun – Stilist, Discutii despre bani si Networking

Cu Dana m-am vazut in Mall Afi Cotroceni. Eu am facut liceul (Grigore Moisil) pe acelasi Bulevard, cand Afi tocmai se deschisese. In liceu, eu am tras o serie de concluzii despre hainele din mall-uri si oamenii care le poarta.

Cele mai fashion persoane din liceu, erau cele pe care le suportam cel mai putin. Zara, Bershka si alte asemenea le asociam cu mofturi, fite si infumurati. Mai tarziu aveam sa aflu ca astea sunt branduri destul de basic.

Mi-am creat niste opinii puternice si am cautat sa mi le respect. In liceu am purtat tricouri negre de concert (cu trupe rock pe ele) si ceva camasa rosie sau neagra.

Mai tarziu mi-am facut dreaduri (see Bob Marley) si mi-am permis sa-mi bat joc total de tinuta mea. Orice as fi purtat era trecut usor cu vederea pentru ca oamenii din jur oricum ma catalogasera diferit.

Nu haina face pe om – bullshit!*#!


Parintii si oamenii din jur incearca sa ne invete filosofii importante de viata, fara sa cunoasca costul unor interpretari gresite. Am invatat o viata intreaga ca “haina nu il face pe om”. Asa am stabilit ca nu conteaza cu ce si cum ma imbrac, atat timp cat eu sunt un om moral si de valoare.

In schimb, proverbul asta nu spune nimic despre cum sa avem grija de noi. Proverbul imi spune ca daca port niste zdrente lucrurile sunt ok. Nu poate spune daca zdrentele au aparut in urma unei trasaturi de caracter sau a unor lipsuri foarte mari.

Am urmat prea mult timp proverbul asta ca sa-mi dau seama ca nu prea ajuta. Inteleg lupta impotriva opulentei, dar indeamna la o stare pasiva, in care nu-ti pasa cum arati, cum te imbraci si ce prezenta ai. Am decis sa schimb asta, iar pentru asta am fost dispus sa dau prejudecatile la o parte.

Cum este sa ai un stilist personal la shopping?

Inainte sa ajung eu, Dana deja se plimbase prin magazine si isi facuse o idee despre ce are fiecare si ce haine mi se potrivesc prin fiecare magazin.

Asa se face ca m-a dus direct spre anumite produse, urmand ca apoi sa mai exploram. Am intrat la cabine cu atat de multe haine, incat aveam impresia ca o sa ma mut acolo.

Eu probam, apoi ii aratam Danei, ne dadeam amandoi cu parerea si continuam. Cat eu ma schimbam, Dana alerga ca o albinuta prin tot magazinul cautand modele diferite si masuri diferite. Vorbea cu angajatii, le punea intrebari punctuale si cerea anumite detalii specifice.

Simteam practic, cum Dana lucreaza pentru mine, iar eu ma simteam in centrul atentiei. Eram singurul de la cabinele de proba care avea un specialist langa el. Normal ca multi oameni s-au uitat ciudat.

Probabil unii m-au si injurat. Am tinut cabinele de proba blocate destul de mult timp. E rau sa zic ca nu m-a deranjat, ba chiar mi-a placut?

Cat despre Dana, este un super-om, foarte implicat si proactiv. Uneori nici nu stiam ce se duce sa-i intrebe pe angajati si apoi aparea brusc cu cate ceva ce imi placea mie. Ce sa zic, le nimerea foarte bine 🙂

O recomand pe Dana oricui doreste sa-si schimbe tinuta si mai ales sa identifice acele haine care stau bine pe tine si care te fac sa te simti natural si plin de incredere.

Magazine in care nu intram

Am 25 de ani. In timpul asta de la H&M mi-am cumparat 3 palarii si o pereche de pantaloni. De la Pull & Bear o pereche de pantaloni colorati. Si ceva incaltari din diverse magazine. Cam aici se opreste experienta mea cu brandurile din mall.

De unde imi luam hainele? Cand eram mic mergeam in piata sau centre comerciale care miroseau ciudat. Apoi am inceput sa-mi iau haine din Carrefour si Auchan. TEX scria pe mine.

Recent am descoperit ca hainele urate de la TEX au cam aceleasi preturi ca hainele de la brandurile basic din Mall.

De unde am cumparat acum?


H&M, Stradivarius, Pull & Bear, Springfield, Massimo Dutti si Humanic. Nu mi-am dat voie niciodata pana acum sa intru intr-un magazin ca Massimo Dutti. Adica nu am intrat niciodata intr-un magazin de genul. Acum mi-am cumparat o camasa.

Poate parea banal, dar ceva se schimba in tine atunci cand iti dai voie sa cauti haine cot la cot cu cineva care probabil castiga cu muuuuult mai mult decat tine. In plus, eu aveam si un stilist personal 🙂

Am inteles ce inseamna blugi

La capitolul blugi, nu prea am gasit ceva care sa aiba o anumita prestanta. Magazinele precum H&M, Pull & Bear, etc. deja au parut simple. Dana m-a influentat mult in perceptia blugilor.

Asa am ajuns cu Dana intr-un Levi Strauss (alt magazin in care nu am mai intrat niciodata). Oamenii astia sunt experti in blugi. Au multe croieli si stiu sa-si dea seama imediat ce ti se potriveste mai bine.

Am probat blugii lor si pot sa spun ca nu au nicio treaba cu ce se gaseste in restul magazinelor. Nu i-am cumparat acum, dar i-am trecut pe lista.

Un alt lucru pe care mi l-am permis pentru prima data: probarea unor haine chiar daca stiu ca nu o sa le cumpar acum.

Bugetul? Mare, mic?

Bugetul a fost mare din perspectiva efortului, mic din perspectiva cantitatii si necesarului. Am pornit de acasa cu un maxim de 1000 RON pe care i-am imprumutat de la mama Laurei. E un efort financiar pentru noi si o sa se regaseasca in coloana de datorii in Net Worth-ul pe Iulie.

Am cheltuit 850 RON si am avut noroc ca am prins reduceri. 320 RON s-au dus pe incaltaminte, 110 pe camasa de la Massimo Dutti. Restul s-au acumulat. Mai sunt multe lucruri pe care as putea sa le cumpar si de care o sa am nevoie.

Chiar si asa, pentru mine este o premiera. Este suma cea mai mare de bani pe care am cheltuit-o intr-o sesiune de shopping. Sic! Acum mi-am dat voie sa fac si asta, fara sa ma consider utlimul infumurat. Asta, la un loc cu prima data cand am stat 4 ore la cumparaturi de haine.

Cu ce am ramas?

Cu hainele din poze, cu o mentalitate noua si cu o baza pe care o sa construiesc in continuare. Dana m-a ajutat sa construiesc aceasta baza si mi-a dat mai multe directii pentru mai departe.

Am incredere in hainele pe care le port, ma simt bine in ele si imi face placere sa ma imbrac cu ele. Nu mai sunt doar niste tricouri pe care le arunc pe mine si sper sa nu arate prea urat.

Next steps? Sa-mi cumpar blugi de la Levi.

Restul pozelor aici:

Am facut fotografiile astea la ora 1 noaptea. Sunt parte dintr-o schimbare mentala importanta pentru mine.

Posted by Choose Yourself SRL on Thursday, July 6, 2017