Select Page

In ultimele saptamani am fost foarte dezamagit de evolutia mea. Zic asta in timp ce ma gandesc la task-urile de la birou, la clienti, la business-ul meu si la dezvoltarea mea personala.

Sunt zile in care nu stiu ce sa zic la final. Nu pot sa pun niciun checkmark, nu pot sa zic ca am realizat ceva. Intru cu acelasi feeling in urmatoarea zi si nu am chef sa fac lucrurile pe care trebuie sa le fac.

Nu sunt intodeauna lucruri distractive sau care sa ma entuziasmeze dar stiu foarte clar dintr-o perspectiva rationala ca sunt lururile bune. Cu toate astea, fac cu totul altceva, ma ocup de nimicuri sau de lucruri care ma fac sa ma simt bine pentru moment.

Asta nu e bine nici pentru mine, nici pentru clientii pentru care lucrez. Toata treaba asta este inconjurata de emotii foarte puternice de vinovatie, inutilitate si in cele din urma, ai ghicit, depresie 🙂

Zilele astea, in timp ce faceam… orice altceva decat ce era cel mai bine sa fac, am dat peste un video. Il las aici, dar poti sari peste el si sa-l vezi apoi.

Am inteles mai bine cum functioneaza procrastinarea. M-am regasit complet. Cele mai faine lucruri le-am realizat in momentul in care panica a inceput sa-si intre in drepturi.

Panica si prima mea carte

Asa am reusit sa scriu si prima mea carte, in colaborare cu Paul. La Paul, panica se instaleaza mai repede decat la mine. Probabil asta il face sa fie si mai productiv. El se panica in legatura cu evolutia cartii cu 1-2 luni inainte sa o fac eu. Eu stiam ca mai am destul pana la deadline.

In momentul in care panica a inceput sa-mi sopteasca si mie la ureche m-am pus pe treaba. Am intrat intr-un super-flow, am baut multe cafele, am baut energizante, am dormit putin si nu m-am dus mai deloc la birou. Am redus la minimum activitatea pentru clienti si activitatea de birou si am fost intr-un super-maraton.

In mod socant, dupa cateva zile de tras tare, vazand cat de repede evolua cartea, imi scadea iar rata de scriere si numarul de pagini/zi. Pierdeam timpul aiurea. Brusc, pericolul nu mai era atat de mare si era nevoie sa mai treaca 2-3 zile ca sa incep sa ma panichez din nou.

Cam asa ar arata modul in care am scris cartea:

Primul varf mai ascutit reprezinta momentul in care am inceput sa ma panichez. Apoi eram iar chill, apoi ma panicam iar.

Nu pot sa zic ca imi place metoda, dar stiu ca functioneaza la mine. Chiar si asa, ma consuma mult fizic si mai ales emotional. Am avut cateva momente in care voiam pur si simplu sa-mi bag picioarele si sa renunt la proiect.

Asta in timp ce aveam un deadline. In schimb, atunci cand nu am un deadline clar sau el este foarte indepartat, nu reusesc sa fac nimic, absolut nimic. D’asta firma mea nu misca nimic momentan. Panica nu apare nicaieri.

Se poate si altfel?

Vreau sa cred ca da. Una dintre recomandarile lui Tim Urban, tipul din clip, era sa ne facem un “Life Calendar”. Asa ca m-am apucat sa fac asta:

Fiecare rand reprezinta 52 de saptamani, adica un an de viata. Fiecare patratica reprezinta o saptamana. Astazi, ma aflu in anul 25, saptamana 14.

M-am gandit ca eu o sa traiesc pana la 80 de ani si 39 de saptamani. Speranta de viata a unui barbat nascut in Romania este de 71,6 ani. Asadar, e posibil sa fie nevoie sa mai scot din randuri.

L-am lipit pe perete. E facut din 16 coli A4.
O sa ma folosesc de calendarul asta pentru a evidentia urmatoarele:

  1. Viata mea nu e atat de mare, asa ca ar fi bine sa ma pun pe treaba.
  2. Cand sunt depresiv, pot sa ma uit al el si sa vad ca totusi mai am destul de trait. Nu mi-am trait nici macar jumatate de viata si deja simt ca am acumulat foarte multe.
  3. O sa imi tin evolutia saptamanilor si saptamana respectiva o sa primeasca o nota in functie de activitatile facute si feelingul meu predominant. O sa ma fortez sa-mi evaluez fiecare saptamana din viata de acum inainte. Ma folosesc de graficul de mai jos:

Jurnalul Zilnic

In paralel, am inceput un jurnal zilnic. Am tot incercat sa tin jurnale in trecut. Am avut un jurnal al gratitudinii, in care multumeam pentru fiecare lucru de care ma pot bucura intr-o zi.

Jurnalul asta a picat dupa o serie de zile in care am stat ca o leguma in casa si ieseam doar ca sa cumpar tigari si chipsuri.

Am incercat sa tin un jurnal al realizarilor, in functie de obiective. Asta a picat mult mai repede. Ma facea sa ma simt prost si sa am o puternica stare de vinovatie pentru ca nu aveam ce completa in el in multe zile.

Acum am pornit un jurnal nou, un jurnal obiectiv. Scriu in el ce am facut in fiecare zi, fara sa aiba vreo treaba cu obiectivele si fara sa ma faca sa ma simt prost ca nu am ce completa in el. Voi avea in fiecare zi ceva de completat in el.

Apoi, ma voi folosi de jurnal ca sa-mi evaluez saptamana, sa vad ce lucruri am facut sau n-am facut si sa vad ce m-a facut sa ma simt cel mai bine.

Mai jos, din banalitatile unei zile de duminica. Mai am cateva ore din ziua asta. Poate mai completez dupa ce public articolul.

Atat pentru azi. N-am o concluzie clara 🙂

UPDATE: Am mai dezvoltat ideea in articolul urmator:
Culorile actiunilor noastre. Intrebari puse inainte sa faci ceva.