Select Page


Astazi m-am gandit la oamenii bogati. Atat ieri, cat si astazi m-am gandit la bani, la valoarea mea in bani si la metode de a face bani.

Recent am inceput sa ascult un Podcast: Afford Anything. La inceput, podcastul e tinut de Paula Pant si J. Money, doua persoane de care nu mai auzisem nimic pana in prezent.

Net Worth

Ca prima idee invatata din podcast a fost aceea de a-mi calcula valoarea neta (Net Worth). Am inteles cum unii oameni pot parea bogati, dar in realitate sa aiba o valoare neta negativa.

Am inteles cum e posibil ca eu sa fiu mai bogat decat altii pe care ii vad pe strada in masini luxoase. Am inteles si am ales valoarea neta ca pe un indicator care sa imi arate cat de bine imi merge.

Valoarea neta se calculeaza simplu: totalul activelor (bani in conturi de economii, bani la ciorap, masini, case, investitii, etc) – datorii (credite la banca, datorii la prieteni sau chiar la stat daca sunt foarte mari).

In plus, am gasit o serie de bloggeri ce scriu despre finante si si-au facut publica valoarea neta (Blogger Net Worth Tracker). Cel mai codas are o valoare de -532,000 $ (minus, da!?)

Prima dilema a fost cum sa-mi calculez eu valoarea neta, atunci cand anumite datorii cat si economii, le impart cu Laura, iubita mea.

Am ales sa calculez valoarea neta la nivel de casa, la nivel de cuplu. Pana la urma, suntem amandoi bagati in treaba asta si este imposibil unuia dintre noi sa creasca daca celalalt nu alege sa creasca si el.

Asa am ajuns pe 28 iunie, la o valoare neta de -11,996 RON. Stiu, nu arata prea bine. E cu minus. Am decis sa-mi fac publica valoarea neta si evolutia ei. Puteti urmari detaliile si evolutia aici: net worth

Cunoscuti bogati

O alta realizare a fost pe seara, in timp ce eram cu Laura la plimbare. Am tot auzit de multe ori ca in grupurile din care facem parte, discutam porcarii in loc sa discutam lucruri care ne afecteaza direct viata, precum: cum sa fii mai fericit sau cum sa gestionezi banii si sa-i inmultesti.

Am rugat-o pe Laura sa-mi faca un Top 3 al celor mai bogate persoane pe care le cunoaste personal. In afara de prima persoana din lista, numarul e destul de mic.

In plus, persoana respectiva e destul de indepartata de familia ei si nu prea tin legatura foare mult. Am obtinut informatii despre cum a ajuns respectiva familie sa creasca diferite afaceri si sa le mentina.

O idee de baza: oamenii de care s-au inconjurat si grupul de prieteni.

Am pornit de la ideea asta si m-am gandit in cercurile mele la cele mai bogate persoane pe care le cunosc. Am realizat ca nu prea cunosc astfel de persoane, iar daca le cunosc nu prea avem discutii intre noi.

Si atunci m-a lovit: cum pot eu sa am pretentia de a avea foarte multi banii, cand toti oamenii de care ma inconjor nu au bani sau au probleme cu banii. I’m in the wrong neighbourhood.

Ce sa fac acum? Sa renunt la legatura cu foarte multi prieteni? Ca prima reactie asta a fost. Apoi am mai cercetat, am gasit o alta solutie mai buna, dar povestim in alt articol 🙂

Hainele pe care le port

De ceva vreme sunt foarte nemultumit de hainele pe care le port. Ma uit la persoane pe care le admir si nu ma simt total comfortabil. Simt ca prin hainele pe care le port nu reusesc sa transmit un aspect autentic si curat.

Pe seara, mi-a aparut in Feed o pagina careia ii daduse like Paul Ardeleanu: Clothing Personal Shopper – Dana. Dana e un stilist care te invata sa te imbraci si merge cu tine la cumparaturi.

Stilist!? Acum 6 luni nici nu mi-as fi dat voie sa ma gandesc la asa ceva. Asta e pentru oamenii aia cu fite si multi bani care apar la TV. Hai sa fim seriosi!

Dar lucrurile s-au schimbat intre timp. De ceva vreme, am ales sa imi dau voie lucruri pe care nu imi dadeam voie sa mi le imaginez inainte. Asa ca mi-am dat voie sa apelez la un stilist. Am intrebat-o pe Dana daca poate sa imi recomande pe cineva care face acelasi lucru pentru barbati.

Mentionez ca habar nu am care este costul unui stilist, iar contul meu cam e pe zero. Chiar si asa, am mers inainte 🙂

Dana mi-a facut o recomandare si mi-a zis ca i-ar face placere sa faca un test cu mine, fara costuri, fiind primul barbat caruia ii ofera aceste servicii. Wow! It’s a deal! Am stabilit sa ne vedem ziua urmatoare 🙂