Select Page

Am nevoie de un mentor

Mult timp n-am stiut ce e ala un mentor, sau ce inseamna cuvantul asta. Cred ca erau sanse mai mari sa-ti spun ce este un dementor, ca in Harry Potter. Scoala, parintii, sistemul de educatie in general, nu cunostea conceptul de mentor.

Sunt stricat? De ce as avea nevoie?

Chiar si dupa ce am inteles cum sta treaba cu mentorii, mi se pareau aiurea. “Eu vreau sa fiu independent, sa ma dezvolt, de ce am eu nevoie de parerile cuiva? Nici nu scap bine de parerile parintilor, ca apoi, sa-si dea altcineva cu parerea despre viata mea?”

In plus, nevoia unui mentor imi dadea impresia ca eu as fi fost stricat. “De ce am nevoie de un mentor? Sunt stricat, e nevoie sa ma repare? E ca un psiholog? Nu sunt destul de bun?”

Acum cativa ani, am lucrat pentru HP. Aveam o sefa din Canada. Ea coordona un departament cu o cifra de vanzari enorma. O chema Debbie si sunt atat de multe de povestit incat merita un articol doar pentru ea.

Uite, el poate sa-ti fie mentor

Deb a fost prima persoana care mi-a zis ca am nevoie de un mentor. Chiar s-a gandit la cineva din afara echipei. A vorbit cu tipul, cu mine si ne-a facut legatura pe mail. Tipul era un alt super-sef al altui departament prin HP. Era cu mult peste mine, ca experienta de viata cat si de munca.

Normal ca n-am stiut ce sa fac mai departe si treaba s-a fasait. Nu stiam cum functioneaza lucrurile astea si nu am incercat sa dau de el. Trebuia sa schimb e-mailuri cu el, sa mai programez cate un apel o data la doua saptamani, sau ceva.

Tipul isi asumase ca ma va ajuta, dar trebuia sa ma duc eu la el, nu el la mine. In schimb, eu nu intelesesem oportunitatea asta. Nu intelegeam cum functioneaza o relatie ca asta, care e rolul ei si a fiecaruia din poveste. Nu intelegeam ca imi era permis accesul la o anumita cunoastere, dar eu nu o accesam.

N-am stiut cum/n-am vrut  sa comunic

In schimb, Deb, sefa mea, mi-a servit pentru putin timp ca un fel de mentor. Am invatat de la ea anumite lucruri la care ma gandesc si acum. Realizez ca eu nu prea stiam sa comunic in situatiile astea si nu stiam cum sa profit de ea.

Cand am plecat din HP, am anuntat-o cu o zi sau doua inainte de a-mi depune demisia. A fost un anunt, urmat de o discutie, ci nu o discutie urmata de o decizie. Nici macar nu i-am oferit sansa sa-mi fie mentor.

Asa cum am fost invatat de societatea in care traiesc, comunicarea despre problemele mele personale in combinatie cu problemele de la job e interzisa. Nu se discuta niciodata lucrurile astea cu seful.

Locul de munca si mentoratul

Pana acum, n-am discutat niciodata cu sefii mei inainte sa plec. A fost intodeauna o decizie pe care am luat-o de unul singur si i-am pus in fata faptului implinit. Am simtit ca am controlul si ca intr-un mod sau altul, am iesit mai destept din povestea asta.

Locul de munca ar putea fi un loc ideal in care sa-ti gasesti primul mentor, fie ca vorbim de un sef sau de un coleg cu multa experienta. Din pacate, majoritatea oamenilor nu au conceptul asta in minte.

Mentorul te indruma

Cativa ani mai tarziu, inteleg cum e treaba asta cu mentoratul. Inteleg cat de important este sa ai ajutorul sau indrumarea unei persoane cu mult mai multa experienta decat tine in anumite domenii. Indrumarea cred ca e cuvantul potrivit, pentru ca toata munca o faci tu.

Multi dintre cei care au inteles nevoia unui mentor au apelat la coaching. Nu intodeauna intalnesti sau reusesti sa legi relatii cu oameni ce au capacitatea sa-ti fie mentori. In plus, trebuie sa-si asume si ei efortul asta.

De coaching ai auzit?

In schimb, gasesti oameni care stiu sa-ti ofere un mentorat ca la carte. Oamenii astia fac coaching. Rolul lor este sa te indrume si sa te ajute sa descoperi mai bine ceea ce ai nevoie. Oamenii platesc bani grei pentru coaching. Oamenii platesc bani grei pentru a obtine un mentor.

De abia atunci intelegi cat de important este sa ai un mentor. Intelegi ca nu e nimic rusinos si ca este ceva esential in dezvoltarea ta. Cand vezi mari CEO de companii, anteprenori si alti oameni cu cantitati uriase de bani ca apeleaza la mentori si la coaching…

…ei bine, atunci stii ca ai si tu nevoie de un mentor.

Cum ajungi sa ai un mentor?

Inca lucrez la asta. Cred totusi ca pentru inceput trebuie sa iesi din cercurile in care te invarti acum si sa explorezi si mai mult lumea din jur. Cred ca e important ca atunci cand esti intr-o camera cu altii, sa-l identifici pe cel mai inteligent si sa stai cat mai aproape de el.

Spun asta pentru ca am aflat ca mentoratul se mai si fura. Uneori primesti indrumari chiar daca nu sunt personalizate. Asa ajungi sa faci mentorat online. Asta e primul pas si cel mai accesibil: unul sau mai multi mentori online, accesibili unui public larg.

Mentorii online nu-ti ofera feedback, dar iti ofera indrumarea. E mai mult decat nimic. Asa ca o sa stau cu ochii pe internet si o sa incerc sa aplic ce invat in viata mea, pana cand voi fi pregatit pentru un mentor care sa imi ofere si feedback.

Voi aveti mentori online, sau real-life? I wanna know, I need to know 😀