Select Page

Aproape am terminat un joculet pe telefon. Ma joc des pe telefon si uneori ma gandesc ca am o problema cu asta. Am analizat cand ma joc pe telefon, in ce momente din viata si ce de o fac. Jocurile pe telefon sunt mai mult decat un joc.

Prima consola, jocuri limitate

Jocurile virtuale au existat in viata mea- inca de la prima mea consola Sega. Aveam destul de multe casete, la fel ca toata lumea, si faceam schimburi cu ele. In fiecare luna, mergeam cu mama si-mi mai cumparam una. La vremea respectiva se juca toata familia. Tata a terminat Mario inainte mea.

In copilarie, jocurile aveau un cadru bine limitat si definit. Ma jucam doar atunci cand imi setau parintii televizorul. Nu ma jucam zilnic, depindea de perioada. Cert este ca stiu ca nu ma jucam zilnic. Si chiar si asa, ma saturam destul de repede de unele jocuri pe o perioada lunga. Cel mai frumos era sa joci ceva la dublu. Te jucai cu un vecin, apoi ieseati impreuna afara si continuati joaca.

Ma joc ce vreau, cand vreau

Am inceput sa controlez cand si ce ma joc, cand am pus mana pe primul calculator. Era un Pentium II, SH, cumparat de tata. Si acum ma intreb daca nu cumva a dat cam mult pe el atunci. Am avut cateva jocuri, dar multe dintre ele aveau cerinte mari de la calculator si nu functionau. In principiu ma jucam pe PC jocuri de consola Nitendo. Aveam ceva ce se numea un emulator si aveam acces la o lista de jocuri de consola.

Jocul bate viata

Nebunia a pornit cand am facut ugrade la PC. Tin minte ca vorbisem cu un coleg sa vina sa instalam impreuna GTA San Andreas, inca dinainte de a-mi ajunge calculatorul acasa. Uite asa, am inceput sa stau cu orele in fata calculatorului. Furam masini, mergeam cu viteza, trageam cu arma si completam misiuni. Personajul meu devenea mai respectat, mai indemanatic si chiar si un bun conducator auto.

Exact ca in viata, personajul meu putea evolua. Ii puteam imbunatatii abilitatile. Puteam sa merg cu el la sala, sa faca exercitii. Pe parcursul jocului puteam sa-l fac sa alerge mai repede cand ii cresteam stamina. Personajul putea sa intre si intr-o relatie si trebuia sa o scoata pe fata in oras. Schimba cartiere, schimba masini si motociclete. Schimba radioul la ele si putea sa le upgradeze. Isi schimba hainele si palaria. Tot ce faceai in jocul asta avea un efect imediat. Puteai sa obti multe intr-un timp cat mai scurt.

Jocul dimineata, primul castig al zilei

Am obtinut in joc multe lucruri pe care nu le obtineam in viata reala. Obtineam rezultate rapide. Putem sa le numim si recompense imediate. Jocul ma ajuta in fiecare zi sa am cate un success, sau mai multe. Senzatia asta e foarte importanta si placuta. Cautam sa o am cat mai des. Ziua era mai buna daca de dimineata faceam macar o misiune din joc. Ziua era mai buna daca ma jucam orice joc si castigam. Uneori intarziam putin la scoala. Era nevoie sa repet o misiune pentru ca nu o castigasem. Nu puteam sa plec la scoala fara sa am rezultatul asta.

Acolo ne gasim locul, stim cine suntem

Jocurile pot oferi oricui ceva ce viata nu le ofera. Ne aruncam in jocuri, pentru ca uneori acolo e singurul loc in care suntem apreciati. Ne aruncam in jocuri, pentru ca acolo avem dovezi clare ca putem sa fim mai buni in fiecare zi. Nu doar ca suntem mai buni, dar primim si recompense. In jocurile multiplayer castigam respect si putere. Sunt lucruri care sunt greu de obtinut in viata reala, iar in jocurile online, le poate obtine oricine. Jocurile sunt pentru noi o poarta spre un eu mult mai bun, si pentru o lume in care ne putem gasi locul cu usurinta. Cine nu vrea sa-si gaseasca locul in lumea asta?

Siguranta. In jocuri, legea functioneaza

Jocurile ne ofera siguranta. Oricat ar fi de mari si de complexe, jocurile au un set clar de reguli. Nu exista joc fara reguli si limite. Toti jucatorii din lume respecta aceleasi reguli si limite. Regulile si limitele nu trebuie sa aiba nicio legatura cu viata reala ci trebuie sa aiba sens acolo, in joc. Toti jucatorii sunt egali, toti jucatorii au aceleasi sanse. In jocurile online, daca incerci sa pacalesti sistemul, esti reclamat si iti pierzi utilizatorul si accesul in joc. Jocurile online sunt un loc in care legea functioneaza! In viata nu ai siguranta asta.

Cine plateste obtine mai mult. Sounds familiar?

Cred ca singura problema pe care o aduc acum jocurile, din perspectiva de mai sus, sunt banii. In prezent, jocurile iti permit sa devi mai bun mult mai repede daca ai bani. Se creaza o diferenta de sanse si de egalitate. Cu toate astea, dezvoltatorii au grija ca tu, jucatorul, sa nu fii afectat prea mult. D’asta au grija ca tu sa te lupti mereu impotriva unor jucatori de acelasi rang ca tine. E ca atunci cand te-ai duce la interviu la un job, iar angajatorul te-ar compara doar cu cineva cu un CV asemanator. Este de parca ai avea sansa sa castigi chiar daca la jobul ala a mai aplciat altcineva cu o experienta mult peste a ta.

Ma joc cand imi este greu

In prezent ma joc in continuare. Acum o fac constient, stiu mult mai bine ce caut si incerc sa ma folosesc de ele. Ma joc in momentele de tranzitie din viata, in momentele in care lucrurile nu par sa mearga cum trebuie si am nevoie de niste rezultate. Ma joc atunci cand caut recompense rapide. Atunci cand vreau sa fiu mandru de mine. Atunci cand vreau sa fiu cel mai bun. Atunci cand vreau sa-mi demonstrez ca inca sunt capabil si inca pot castiga. Drogul trece repede si cere mai mult. Atunci trebuie sa aleg. Mai bag un joc, sau ma pun pe treaba?

Mai am atatea sa va spun despre jocuri 😀

O zi cat se poate de jucausa!


Eu astazi - Jocul bate viata. Ma joc cand imi e greuIn fiecare zi (mai ales dimineata) scriu cel putin 750 de cuvinte despre orice. Incerc sa aloc cat mai putin timp scrierii (intre 10 si 15 min) si inca 10 minute pentru corectare, adaptare si publicare. Textul este destul de brut si nestructurat, asta fiind una din provocari: sa obtin o calitate mai buna in acelasi timp scurt.

 

Public pe blog aici: Eu astazi

Statistici scriere: 750words.com