Select Page

Wave Bodyguard

In perioada 20-22 Ianuarie, timp de 3 zile, am stat printre programatori, designeri si dezvoltatori de jocuri. Am dormit acolo si am incercat alaturi de o echipa ad-hoc sa realizam un joc in doar 48 de ore.

Am descoperit evenimentul din intamplare. Am participat pentru ca am vrut sa vad daca pot pune la bataie ceea ce stiu despre jocuri pana acum. M-am dus ca storyteller, om de marketing si game designer wanna be.

Aproape toata lumea venise cu o echipa deja formata. Eu am avut noroc sa mai gasesc inca 3 pierduti ca mine, sa ne punem la aceeasi masa si sa faceun joc: 2 programatori, un level designer si eu 🙂

Sa va zic ce am invatat in cele 3 zile:

Lanseaza prototipul, nu mai sta pe ganduri

In partea de deschidere am avut pate de doua workshop-uri tinute de Liviu Vasilescu si Valentin Nadolu. Amandoi au vorbit despre importanta prototipului si lansarea ideii.

Liviu a explicat ca este necesar sa dam viata ideilor noastre. Ne-a invatat sa facem asta cu ajutorul unui creion si al unei hartii. Valentin ne-a explicat de ce avem nevoie de un produs initial cat mai brut.

Cel mai important era sa lansezi idea si prototipul jocului. Nu conta daca aveai sfere sau cuburi in loc de caractere. Cel mai important era sa dai viata jocului si sa o faci rapid. Restul este doar imbunatatire.

Cine, cat, unde, cand, cum, de ce?

Cele 6 intrebari de baza pentru ilustrarea unei idei si de ce nu, a unui joc. Aveam sa descopar mai tarziu, ca ele sunt intrebari esentiale si pentru o echipa.

Am inceput sa lucram la joc fara sa stabilim foarte clar cine si ce face, ce responsabilitati are. In acelasi timp, nu ne-am stabilit cat de mult sa lucram pentru anumite elemente din joc si de ce.

Am inceput sa lucram entuziasmati la joc, fiecare cum a putut mai bine. Programatorii s-au apucat sa implementeze mecanicile principale. Eu si cealalta persoana ne-am apucat sa cautam elemente grafice de folosit in joc (caractere si obiecte).

Apoi ne-am apucat sa ne gandim la tot felul de mecanici si elemente noi de adus in joc. Ne bateam capul cu tot felul de idei si detalii fine, in timp ce inca n-aveam nimic functional.

Jocul consta intr-un bodyguard, aflat pe un yaht, ce arunca cu obiecte dupa rechini, protejand o printesa ce plutea in deriva.

Oamenii au interese diferite

Eu si programatorul principal eram porniti sa petrecem noptile acolo. Ceilalti doi colegi aveau in plan sa mearga acasa, sa-si vada de viata si sa revina apoi.

Fiecare dintre noi avea un interes diferit. Eu voiam sa ma arunc cu totul in experienta si sa invat cat mai mult din jur. Programatorul principal era aproape pe aceeasi frecventa. Al doilea programator voia sa invete lucruri noi si sa experimenteze. Level designerul voia sa se bucure de experienta in limita de timp pe care o avea.

Nu a fost nicio problema cu modul in care fiecare a privit Game Jam-ul. Problema in schimb, a fost ca echipa in sine, nu avea aceeasi viziune si perspectiva asupra muncii si implicarii.

Echipa si asteptarile

Diferentele astea duc la asteptari, nefondate cel mai probabil. Asteptarile duc si la o planificare si comunicare neadecvata. Asa am inteles de ce toata lumea avea echipa.

Cand mergi la Game Jam cu echipa facuta, toata echipa are aceeasi viziune si asteptari la nivel de implicare. Nu pot aparea conflicte din cauza asta.

Cand tu ai asteptari ca altii sa vada lucrurile la fel ca tine, e foarte usor sa te enervezi sau sa te superi. In cele din urma, vinovatul esti doar tu si asteptarile tale.

Urmareste scopul principal

Scopul principal al echipei noastre era sa terminam un joc jucabil. Sa aiba cateva nivele de dificultate. Elementele din designul jocului urmau sa ofere o experienta amuzanta.

Asta nu ne-a oprit deloc din autosabotare 🙂 Din cele 48 de ore, 15-20 de ore au fost petrecute lucrand la un detaliu de finete: grafica valurilor pe care le face un obiect aruncat in apa.

Programatorul principal si-a facut un adevarat obiectiv din problema asta si l-a macinat tot Game Jam-ul. Nici el, dar nici ceilalti membri ai echipei, nu am fost in stare sa luam decizia de a renunta la efectul asta grafic.

Who is the time keeper?

Anul trecut, prietenii de la Learning Ecosystem mi-au demonstrat cat e de important ca intr-o echipa sa existe un time keeper. Rolul lui este sa puna intrebari, sa urmareasca etapele de dezvoltare, timpul si uneori sa ia decizii.

Am avut o lista intreaga de elemente ce voiam sa le introducem in joc . Am decis ca le introducem la sfarsit, caci iau putin timp.

Ghici ce? Cu 4 ore inainte de predarea jocului, noi inca ne bateam capul cu aceleasi lucruri ca in ultimele 20 de ore: efectul vizual al valurilor si efectul vizual al tipei care cade in apa.

Mentorii si ajutoarele

V-am mai povestit despre importanta mentorilor. De data asta, mentorii au devenit adevarate ajutoare. Am prezentat jocul si problemele noastre mai multor mentori.

Ne-au ajutat sa ne punem intrebari despre joc, despre scop, despre elemente si mecanici. Unii dintre mentori ne-au ajutat direct si ne-au realizat anumite materiale.

Mentorul pe partea de grafica, ne-a ajutat cu modelarea 3d a unui personaj. Mentorii pe partea de audio au discutat cu noi si ne-au creat un super-soundtrack pentru joc. Muzica asta seta tonul si atmosfera pentru tot jocul.

Mai simplu, mai usor

Revin la ideea scopului principal. I-am admirat pe cei care au facut jocul Pitch Wars. Un joc, de tip pong, in care doi jucatori se impusca cu bile, pe baza sunetului pe care il produc la microfoane.

I-am urmarit cum au lucrat. Au fost doar doua persoane. Plecau in toiul noptii si reveneau urmatoarea zi, destul de tarziu la pranz. Sigur nu lucrau de acasa, caci aveau unitatile centrale la Game Jam.

Erau amandoi relaxati si mi se parea ca unul dintre ei mai mult pierdea timpul decat sa lucreze. Indiferent ce ai zice, cei doi au livrat cel mai amuzant si distractiv joc de la jam. A functionat simplu, a aratat simplu si a produs mari efecte in public.

O sa iau jocul lor ca pe o lectie de viata.

Inconjoara-te de oameni diferiti

Timp de 48 de ore m-am inconjurat de oameni care fac jocuri, gandesc jocuri si respira jocuri. Eu n-am mai participat niciodata la realizarea unui joc pana acum.

In timpul game jam-ului m-am simtit ca unul dintre ei. M-am simtit mai increzator si capabil de a realiza ceva ce nu mai facusem pana atunci. Am invatat cate ceva de la fiecare persoana intalnita.

Am invatat mult doar ascultand ce discutau altii. Am reusit sa acumulez in 48 de ore intensive, mai multa informatie decat as fi acumulat intr-o luna sau mai mult de unul singur.

Bucura-te de realizarile celorlalti

M-am bucurat foarte mult de toate jocurile. Eram atat de obosit incat imi era greu sa-mi arat entuziasmul la sfarsit. Cumva, simteam ca am contribuit la fiecare joc pe care l-am vazut dezvoltat.

Prin simplul fapt ca am facut parte din aceeasi comunitate timp de 48 de ore, simteam ca mi-am lasat cumva amprenta asupra fiecarui joc. E o senzatie pe care o recomand oricui.

Recomand participarea la un Game Jam chiar daca tot ce cauti e sa te incarci cu multa energie din partea comunitatii. Te simti mai bun, mai capabil, mai increzator.

Am facut primul joc

Acum pot sa spun ca am facut un joc, alaturi de echipa mea. Nu conteaza ca n-am reusit ce voiam. Nu conteaza nici macar ca n-avem o varianta functionala incarcata pe site, sau ca probabil nu-l mai continuam .

Am facut ceva nou, iar asta ma face mai bun.

Jocul

Pagina de prezentare e aici: globalgamejam.org

Organizatorii Jam-ului sunt super: Bucharest Global Game Jam

Valentin Nadolu – Master of 3d Puppets

Acoustic Architect – Ne-au facut un super soundtrack. Da-i un play.

Cat de fain a fost? Uite atat de fain!